Articole

Despre apicultura urbană

Despre apicultura urbană

   Albinele sunt insecte fascinante. Ele au evoluat aproximativ în același timp cu florile pentru a le poleniza. Modul în care se organizează în stup, împărțirea sarcinilor și zborurile lungi de zeci de kilometri pentru a culege polen a generat în oameni o adevărată pasiune.

   O bună perioadă de vreme, albinele își făceau cuib în peșteri, scorburi sau oriunde găseau un mediu cu temperaturi constante.  Curiozitatea oamenilor și descoperirea mierii ca aliment a dus la domesticirea albinelor și adoptarea unei noi preocupări.

   În prezent, întreaga planetă se confruntă cu modificări majore ale căror consecințe sunt din ce în ce mai vizibile. Albinele sunt și ele afectate. Anual se înregistrează pierderi între 30% si 50 % din numărul albinelor din întreaga lume, procent mult prea mare pentru a putea fi recuperat în decursul unui sezon de către apicultori.

   Diversitatea florală din parcurile și zonele verzi ale orașelor a atras inevitabil albinele. Astfel, apicultura urbană a luat amploare în multe orașe ale lumii. De exemplu, în Londra, Paris și Berlin sunt comunități de apicultori urbani pasionați, cu experiențe profesionale variate, care dezbat fenomenul dispariției albinelor. În orașe climatul este mai blând, ceea ce contribuie la o rezistență mai mare a albinelor peste iarnă.

   Albinele au devenit buni indicatori ai poluării urbane. Practic, albinele culeg polen doar din zone care le permit comunicarea cu florile.

   Mai mult de o treime din alimentele pe care le mâncăm, în special cele mai nutritive, depind de albine și alte animale polenizatoare. Însă declinul populațiilor de albine pune în pericol culturile agricole, astfel că este necesar să se pună în practică modalități noi de asigurare a polenizării culturilor agricole. În California, de exemplu, după o scădere drastică a numărului de albine în 2014, Los Angeles a permis creșterea albinelor în oraș pentru a sprijini regenerarea populațiilor locale de albine.

   Produsele apicole sunt bine cunoscute pentru beneficiile pe care le aduc sănătății oamenilor. Consumul de miere locală este încurajat ca tratament alternativ pentru alergiile de primăvară.  

   Pe lângă toate avantajele pe care albinele ni le oferă în mod direct, îngrijirea unui stup reprezintă pentru mulți apicultori urbani o formă de relaxare și deconectare de la agitația orașului.

   Totuși, există temeri legate de albine și posibilele roiri în zonele urbane aglomerate, precum și provocări (amplasare, acces la flori, legi sau regulamente locale) care țin apicultura urbană în loc. Este de reținut, totuși, că în mod natural, albina nu este o insectă agresivă, ea trebuie mai degrabă ignorata decât băgată în seamă atunci când este întâlnită. În acest sens, un rol important îi revine educației la toate nivelurile pentru a destrăma miturile riscurilor apiculturii în orașe.

   În București, Parcul Natural Văcărești are un imens potențial în susținerea unei populații sănătoase de polenizatori, de care poate beneficia întregul oraș.

   În plus, aflându-se în mijlocul a 10% din populația României, poate avea un rol extraordinar în susținerea și promovarea educației pentru natură și promovarea unor activități tradiționale adaptate vieții urbane, cum este creșterea albinelor.

 

   Articol scris în cadrul proiectului ”Călătorie în stup”, finanțat de Lidl prin programul

 Logo.png

   Foto: Irinel Popescu

   Text: Alex Tîlvic

   Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Urban_beekeeping

https://www.smithsonianmag.com/innovation/can-honeybees-monitor-pollution-180967431

https://www.smartcitiesdive.com/ex/sustainablecitiescollective/why-cities-should-invest-beekeeping/1093071/

https://www.perfectbee.com/learn-about-bees/about-beekeeping/growth-of-urban-beekeeping

http://hivesforhumanity.com/

Share Article: