În Parcul Natural Văcăreşti există cinci proprietari privaţi alături de statul român prin Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor. Conform datelor cadastrale actuale, suprafaţa viitorului parc va fi de 183 ha. Din acestea, aprox 3 ha reprezintă loturi private, iar un mare lot, de 180 ha, este proprietate publică, adică a noastră, a cetăţenilor. Există mai multe cereri de punere în posesie, pe Legea 10/2001, nefinalizate până acum

În 1988, zona a fost expropriată de către Ceauşescu care a dorit să construiască un lac alimentat gravitaţional din Mihăilesti (27km la sud de Bucuresti). În 1989 constructorii lacului, grăbind inaugurarea, au pornit umplerea lacului pompând apă direct din Dâmboviţa. La puţin timp apa a inundat zona adiacentă. Pe semne că digul de protecţie nu fusese bine ecranat. Proiectul a fost oprit fără să fie finalizat. Din anul 1990, obiectivul „Acumulare lac Vacaresti” a rămas abandonat. Pe acel loc (complet antropizat), în 25 de ani, natura a construit un ecosistem care se susţine singur, de la cele mai simple micro-organisme, pana la vidră (lutra lutra) şi păsări protejate de legile în vigoare.    Conform acestor legi, în speţă OUG 57/2007 – Legea ariilor protejate, regimul de protecţie se aplică peste orice formă de proprietate. Sau, în termenii legii, la Art 7: „Regimul de protecţie se stabileşte indiferent de destinaţia terenului şi de deţinător, iar respectarea acestuia este obligatorie în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cu alte dispoziţii legale în materie.” Excepţie fac obiectivele militare, de sănătate şi securitate naţională – nu este cazul Văcăreştiului. Astfel, potrivit legii, regimul de protecţie a naturii respectă proprietatea, dar se instaurează indiferent de proprietar! Această frază ar trebui printată şi lipită pe uşile tuturor birourilor din primării, ministere şi alte institţii subordonate cu rol în protecţia naturii. În trei ani şi după cel puţin o sută de întâniri (nu exagerez deloc!) încă ne întâlnim cu funcţionari publici care ne privesc speriaţi sau ironici şi ne spun că la Văcăreşti nu poate fi arie naturală protejată pentru că acolo este şi teren privat! 

Domnilor şi doamnelor funcţionari din birourile de protecţia mediului, domnilor şi doamnelor Consilieri Generali ai Capitalei, domnule Primar General, dacă Art.7  ar fi lipsit din legea citată, în România suprafaţa ariilor protejate ar fi fost cu 30% mai mică, cel puţin! Pentru că vidra, râsul, pelicanul creţ sau floarea de colţ nu stiu că locul unde au capătat rădăcini, şi-au făcut cuib sau bărlog este terenul lui nea Ion sau al unui samsar imobiliar. Cu alte cuvinte, natura nu ţine cont de garduri şi n-are limite. Pentru că înainte să fie gard, acolo domnea natura! De aceea, protecţia se instaurează indiferent de gard. Cine decide unde şi când trebuie instaurat regimul de protecţie? Numai Academia Română, printr-un aviz special eliberat pe baza unui studiu ştiinţific. Cum am văzut în episodul precedent, Parcul Natural Văcăreşti a primit aviz favorabil din partea Academiei încă din anul 2013.  

Citeste mai mult: adev.ro/nop863