De ce avem nevoie de arii naturale protejate?

Ariile naturale protejate sunt acele zone în care găsim cele mai reprezentative și valoroase elemente ale patrimoniului natural național ale unei țări.

---

În cazul României acest patrimoniu este cu atât mai valoros cu cât ne putem încă mândri cu valori naturale de mult pierdute în restul țărilor europene. Practic suntem singura țară a Uniunii Europene care mai are păduri virgine, peisaje forestiere intacte, la noi se află aproape jumătate din efectivele europene de urși, lupi și râși și suntem singura țară cu 5 regiuni biogeografice (continentală, alpină, stepică, panonică și pontică). Astfel, biodiversitatea trebuie să fie un adevărat pilon al dezvoltării durabile și toţi factorii decizionali, administrativi sau politici ar trebui să realizeze asta și să acționeze în consecință.

Fiecare țară are obligația de a se îngriji de patrimoniul natural național. De ce este necesar să o facă? Din foarte multe motive: pentru că ne asigură un mediu sănătos, pentru că este o datorie fata de urmași, fiindcă natura nealterată poate constitui baza dezvoltării durabile, pentru ca astfel se salvează specii și habitate rare și periclitate, pentru că prin asta se asigura baza dezvoltării ecoturismului, resurse pentru cercetare și educație ecologică etc.

În toată lumea se încearcă protejarea patrimoniului natural național prin desemnarea de arii naturale protejate de interes naţional: parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații naturale, monumente ale naturii etc. În plus există și arii naturale protejate de interes european (situri Natura 2000) și internațional (rezervații ale biosferei, situri Ramsar, situri ale patrimoniului universal etc.). În fiecare țară acestea toate alcătuiesc rețeaua națională de arii naturale protejate.

În România această rețea este alcătuită din: 13 parcuri naționale (1,3% din teritoriul țării), 16 parcuri naturale și câteva sute de rezervații și monumente ale naturii, Rezervația Biosferei Delta Dunării, toate acestea însemnând 7,8% din teritoriu, la care se adaugă siturile Natura 2000 cu care suprafața totală a ariilor naturale protejate se ridică la circa 23% din teritoriu. Puțin în comparație cu alte țări europene care trec și de 35% și ținând cont de ce există la noi și ce-a dispărut din acestea.

Ce este un Parc Natural?

Parcul natural este aria naturală protejată creată pentru a proteja şi conserva ansambluri peisagistice, în care interacţiunea activităţilor umane cu natura a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Parcul Natural corespunde categoriei V IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii : „Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere”.

Managementul său trebuie așadar să urmărească în primul rând protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului. De asemenea, se vor încuraja activităţile ştiinţifice şi educaţionale și o să ofere publicului posibilităţi de recreere şi turism.

Cum s-a înființat Parcul Natural Văcărești?

Înființarea Parcului Natural Văcărești sa avut la bază valoarea naturală dovedită științific a ariei respective.

Parcul s-a înfiinţat prin Hotărâre a Guvernului, în baza avizului Academiei Române (Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii), care a validat Studiul de fundamentare știinţifică.

Cine administrează un parc natural?

Administrarea ariilor naturale protejate în România nu este făcută direct de către stat, ci prin intermediari, cărora li se încredinţează administrarea.

Există un sistem de încredințare a administrării prin licitație, prin care practic oricine dorește (de la societate comercială, ONG, regie autonomă, primărie, muzeu, școală etc.) poate deveni administrator de arie naturală protejată. Așadar statul nu investește niciun efort – nici financiar și uman – în administrarea ariilor naturale protejate, rezervându-și numai dreptul de a controla și decide cine, când, cum și unde să fie administrator.

Procedura de încredinţare în administrare, cu criteriile, modul și comisia de evaluare, este stabilită prin Ordin al Ministerului Mediului.

Administrația se obține în urma câștigării unor licitații organizate de către Ministerul Mediului. Până acum au fost 7 sesiuni. În urma evaluării de către o comisie înfiinţată de Ministerul Mediului a ofertelor depuse de către cei interesați, se încredințează administrarea celui care obține cel mai mare punctaj. Oferta trebuie să dovedească existenţa capacităţilor știinţifice, tehnice și financiare ale administratorului și conține mai multe capitole printre care cea mai mare importanţă o au propunerea unui plan de acțiune și a unui buget. Acestea devin apoi anexe la contractul pe care administratorul îl semnează cu Ministerul Mediului, creând obligativitatea ducerii lor la îndeplinire.

Administrarea se acordă prin contract pentru 10 ani, după care procesul se reia, administratorul putând să-și continue activitatea sau să fie înlocuit.

Pe lângă îndeplinirea planului de acțiune propus şi alocarea resurselor necesare, administratorul va avea şi alte obligații, dintre care cele mai importante pentru parc sunt întocmirea regulamentului şi planului de management ale acesteia.

Administratorul are în plus şi obligațiile de a înființa structura de administrare, de a angaja și plăti personal permanent, de a găsi un sediu pentru administrația parcului şi dotări pentru aceasta, mijloace auto de teren şi alte cheltuieli administrative.

Administratorul se obligă practic prin contract să-şi pună interesul, munca şi banii în folosul parcului, având toată răspunderea de partea sa și aproape doar dreptul de fi controlat de către autoritățile statului care vin să vadă dacă-și îndeplinește aceste obligații.

Cheltuielile pentru administratori, care au de plătit cel puțin salarii, chirii, clădiri, mașini etc. sunt destul de mari. Un buget minim pentru administrația unui parc cu 10 angajați se apropie de 100.000 euro/an.

Cum se realizează administrarea parcului natural?

Administrarea parcului natural va fi realizată de către Administraţia parcului, structură special constituită, cu personalitate juridică. Administratorul este obligat să o înfiinţeze în maxim 6 luni de la semnarea contractului de administrare.

Administraţia parcului trebuie să aibă o structură minimă obligatorie de personal (minim 7 posturi), impusă de către Ministerul Mediului: director, biolog, responsabil educaţie, ecoturism și relaţia cu comunităţile locale, specialist IT, economist, responsabil pază, rangeri).

Administratorii parcurilor au şi obligația de a înființa şi asigura funcționarea Consiliului Consultativ (alcătuit din toți factorii interesați) şi Consiliului Științific (cu rol de supervizare științifică, format din persoane competente în domeniile de interes ale parcului)

Administraţia parcului este îndrumată de un Consiliu Ştiinţific, cu rol de autoritate ştiinţifică. Toate activităţile și proiectele din parc sunt supuse avizării Consiliului Ştiinţific a cărui funcţionare trebuie asigurată obligatoriu de către administrator. Consiliul Ştiinţific este format din specialiști din domeniile relevante ale parcului, propuși de către Administraţie (în maxim 3 luni de la semnarea contractului de administare), avizaţi de către Academia Română, și aprobaţi de către Ministerul Mediului. Regulamentul de organizare și funcţionare a consiliului știinţific este stabilit, cu avizul Academiei Române, prin ordin al Ministerului Mediului, în mod unitar pentru toate ariile naturale protejate.

Administraţia parcului este obligată să înfiinţeze (în maxim 3 luni de la semnarea contractului de administare) și să asigure funcţionarea și a unui Consiliu Consultativ de Administrare. Acesta este alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor, organizaţiilor economice, organizaţiilor neguvernamentale, autorităţilor şi comunităţilor locale, care deţin cu orice titlu suprafeţe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecinătatea parcului şi care sunt implicaţi şi interesaţi în aplicarea măsurilor de protecţie, în conservarea şi dezvoltarea durabilă a zonei. Componenţa și regulamentul de organizare si funcţionare a Consiliului Consultativ se propun de către Administraţie și se aprobă prin ordin al Ministerului Mediului.

Evaluarea activităţii Administraţiei se face cel puţin o dată pe an, de către Ministerului Mediului, pe baza rapoartelor întocmite și avizate de către Consiliul Ştiinţific.

Ce sunt Regulamentul și Planul de Management?

Instrumentele cu care se va administra parcul sunt Regulamentul parcului și Planul de Management al parcului. Ambele trebuie să fie realizate de către administrator (în maxim 9 luni, respectiv 24 luni de la semnarea contractului de administrare), în urma unor studii complexe de evaluare a patrimoniului natural și a impactului activităţilor antropice asupra acestuia. Regulamentul și Planul de Management se fac prin consultarea tuturor factorilor interesați (Consiliul Consultativ) se avizează de către Consiliul Ştiinţific și Academia Română și se aprobă prin ordin al Ministerului Mediului.

Regulamentul și Planul de Management sunt instrumentele prin care se stabilesc starea actuală, obiectivele, scopurile, mijloacele şi resursele necesare implementării şi urmăririi realizării măsurilor de conservare pentru perioade de câte 5 ani.

Respectarea Regulamentului și a Planului de Management este obligatorie pentru administrator, pentru autorităţile care reglementează activităţi pe teritoriul parcului, precum și pentru persoanele fizice și juridice care deţin sau care administrează terenuri și alte bunuri și/sau care desfășoară activităţi în perimetrul și în vecinătatea parcului. Planurile de amenajare a teritoriului, cele de dezvoltare locală și naţională, precum și orice alte planuri de exploatare/utilizare a resurselor naturale din parc vor fi armonizate de către autorităţile emitente cu prevederile Planului de Management al parcului.

Cum este împărțit un Parc Natural?

Cel mai important element al Planului de Management este Zonarea internă a parcului. Aceasta se face prin planul de management, în urma unor studii complexe de evaluare a patrimoniului natural și a impactului activităţilor antropice asupra acestuia.

Prin zonarea internă se vor defini 3 zone funcţionale:

1. Zona de protecţie integrală – va cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul parcului, adică zona lacurilor, bălţilor și a stufărișurilor cu cea mai mare biodiversitate.

În zona de protecţie integrală sunt permise numai activităţile avizate de către Administraţie, în baza hotărârii Consiliului Ştiinţific și aprobate de către Ministerul Mediului:

• activităţile ştiinţifice şi educative;
• activităţile de ecoturism care nu necesită realizarea de construcţii-investiţii;
• utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi/sau păşunat;
• localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
• intervenţiile pentru reconstrucţia ecologică a ecosistemelor naturale;
• acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi;
• acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă și combatere a dăunătorilor forestieri şi acţiunile de monitorizare a acestora.

În zona de protecţie integrală sunt interzise:

• orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale;
• orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare;
• activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.

2. Zona tampon (zona de management durabil) – fac trecerea între zonele cu protecţie integrală şi cele de dezvoltare durabilă

În zona tampon sunt permise, pe lângă cele permise în zona de protecţie integrală:

• intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul protecţiei;
• activităţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacităţii productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus;
• activităţi tradiţionale de cultivare a terenurilor agricole şi de creştere a animalelor, precum şi alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale;
• lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare;
• activităţi de pescuit sportiv.

În zona tampon sunt interzise:

• realizarea de construcţii noi, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.

3. Zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane – zonele în care se permit activităţi de investiţii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversităţii.

În zona de dezvoltare durabilă sunt permise, pe lângă cele permise în zonele de protecţie integrală și tampon:

• alte activităţi tradiţionale efectuate de comunităţile locale ;
• activităţi de construcţii/investiţii, cu avizul Administraţiei pentru fiecare obiectiv, conforme planurilor de urbanism legal aprobate.