S-a încheiat dezbaterea publică pentru Parcul Natural Văcărești
octombrie 29, 2015Parcul Natural Văcărești a fost aprobat oficial
mai 11, 2016Este a patra toamna în care stuful uscat din Parcul Natural Văcărești ia foc. Ieri, 04 nov, 2015, porțiuni intinse din parc au ars, focul distrugând mai multe ha de vegetație și mai mulți arbori. Efectul incendiului asupra habitatelor naturale din parc este devastator. Sunt afectate, pe lângă vegetație, cuiburi de păsări, mamifere și reptile. Mulțumim pompierilor care, ca de fiecare dată, au intervenit cu promptitudine!
Este a patra toamnă în care cerem autorităților introducerea regimului de protecție a naturii. Astfel, zona poate fi mai ușor supravegheată, pot fi demarate acțiuni de pază și protecție, pot fi implementate acțiuni impotriva incendiilor. Apelurile noastre se lovesc de proceduri greoaie dar și de teamă, indiferentă, interese obscure, rea-voință. Acestea sunt ingredientele dezastrului.
Nu renunțăm! La Ministerul Mediului se află dosarul complet al ariei naturale Parcul Natural Văcărești. Potrivit legii, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate institui în orice moment protecția oficială a speciilor și habitatelor.
Noi, Asociația Parcul Natural Văcărești, alături de sutele de mii suporteri si prieteni ai acestui proiect, facem apel către autoritățile centrale de protecție a mediului pentru introducerea de urgență a regimului de protecție a naturii la Văcărești. Amânarea acestui fapt poate avea consecințe deosebit de negative asupra zonei naturale si asupra cartierelor învecinate.
Totodată, ne declarăm disponibilitatea de a sprijini acest demers folosindu-ne toată experiența și resursele noastre și ale partenerilor noștri.