Aplicația mobilă care te ghidează prin Văcărești!
noiembrie 8, 2019Ghidul micului naturalist (ediția a II-a)
noiembrie 19, 2019Alături de voluntari ai companiei OMV Petrom, am plantat primii arbori ai #păduriitematice din Văcărești sâmbătă, 16 noiembrie 2019.
Spațiul ales: una dintre zonele degradate, poluate istorc cu deșeuri menajere, în Parcul Natural Văcărești – Săvinești, Șoseaua Olteniței. Zona a fost igienizată în prealabil și au fost extrase plantele cu cracter invaziv.
La plantare ne-au ajutat peste 100 de Voluntari ai OMV Petrom.
Am plantat 600 de arbori specifici zonei de câmpie: stejar pedunculat (Quercus robur), cel mai comun stejar, care poate ajunge la vârste de sute de ani (în România există stejari de peste 900 ani) și dimensiuni de „uriași ai pădurilor” (peste 50 m înălțime) și cer (Quercus cerris) – și frasin comun (Fraxinus excelsior) apreciat pentru lemnul care absoarbe șocurile, folosit la fabricarea uneltelor. Printre ei o să fie și câteva exemplare de mojdrean (Fraxinus ornus), iubitor de soare și vânt, și jugastru (Acer campestre), un arbore frecvent întâlnit la noi.
Alături de aceștia, și la adăpostul lor, vom plantă tei argintii (Tilia tomentosa), care vor face deliciul albinelor și vor înmiresmă aerul în perioada înfloririi, alături de păr sălbatic (Pirus pyraster), cireș sălbatic (Prunus avium) și măr pădureț (Malus sylvestris), care vor ospăta păsările forestiere care locuiesc în Văcărești.
Ulterior, în primăvară următoare, vom completă cu alte specii autohtone specifice pădurilor din zona de câmpie: alte două specii de stejari – stejar pufos și garniță (Quercus frainetto), specii de arbori pionieri – carpen (Carpinus betulus) și mesteacăn (Betula pendulă), ulm de câmp (Ulmus minor).
Această prima plantare are un rol experimental. Dorim să urmărim dinamica speciilor și acomodarea lor cu o zonă puternic afectată în trecut de activitatea antropică, din zona urbană a celui mai aglomerat oraș al țării. În anii următori, dorim să reconstruim ecologic și să transformăm în pădure, mai multe suprafețe puternic degradate din parc, însumând cca 30 hectare, care vor deveni Pădurea Văcărești. Dorim să dezvoltăm în parc un eșantion din ceea ce odinioară se numea #CodriiVlăsiei – pădurile seculare care acopereau zona pe care ulterior s-a dezvoltat Bucureștiul.
Totodată, un alt scop important al plantării, la fel ca și al celor care vor urmă, este și unul educativ. Dorim să arătăm cât mai multor bucureșteni și nu numai cum se realizează și îngrijește o plantație până când devine pădure și să-i învățăm despre importanța crucială a pădurii, biodiversității și spațiilor verzi urbane în asigurarea unui trăi sănătos în mediul urban tot mai poluat.
Nu în ultimul rând, plantăm pentru creșterea capacității parcului de stocare a CO2. Un arbore ajuns la maturitate poate stoca până la o tonă de CO2 pe an.
Le mulțumim participanților! 🙂
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul proiectului Țara lui Andrei (implementat și finanțat de OMV Petrom) în parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești.