Comunicat de presă – amânarea votului Legii Spațiilor Verzi nu împiedică atacul la adresa sănătății celor care locuiesc în orașe
iunie 28, 2023Parcul Natural Văcărești, subiect de cercetare și inovare într-un proiect al programului HORIZON Europe
iulie 4, 2023În urmă cu câteva zile, Primăria Sectorului 6 din București a anunțat amenajarea Lacului Morii și a Insulei Lacului Morii. În cazul Insulei, lucrările ar urma să înceapă în primăvara lui 2024, iar amenajarea întregii zone s-ar putea încheia în totalitate în toamna lui 2025. Este un proiect ambițios, cu costuri de peste 20 de milioane de euro, cea mai mare parte a sumei fiind acoperită din fonduri europene.
Apreciem faptul că echipa de arhitecți care lucrează la proiectul de amenajare, METAPOLIS Architects, a luat în considerare și nevoia protejării păsărilor sălbatice, amfibienienilor, insectelor polenizatoare sau a plantelor native.
E prevăzută și menținerea și crearea de noi arii naturale urbane în zonele inundabile, de-o parte și de alta a malurilor. Acestea sunt, fără nicio exagerare, printre cele mai bune locuri pentru observarea faunei din oraș, în orice anotimp. Protejarea lor este esențială pentru biodiversitate și pentru menținerea sănătății locuitorilor.
Suntem de părere că soluțiile inspirate de natură sunt cele mai potrivite în acest context și ne bucurăm că proiectul de amenajare include intervenții pentru:
Proiectul mai prevede acces direct la lac prin pontoane și gradene, locuri pentru picnic, terenuri de baschet și volei, mini-port pentru caiace, veliere mici, bărci cu vâsle, instalații din lemn pentru joacă, panouri informative sau cișmele.
Asociația Parcul Natural Văcărești, inițiatoare a Rețelei pentru Natură Urbană, va ține legătura cu echipa de arhitecți și cu Primăria Sectorului 6, pentru a contribui la găsirea celor mai bune soluții de amenajare, care să contribuie la bunăstarea oamenilor și a speciilor cu care împărțim orașul.
Înregistrarea video a dezbaterii despre proiectul amenajării Lacului Morii poate fi accesată aici:
https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=1308721686717368
Pentru a afla mai multe despre acest proiect, puteți accesa linkul următor: