La ce e bună o pajiște ca cea din Petricani?

Pe scurt… la multe. Începem prin a vă spune că “pajiștea” Petricani, deși se întinde pe doar câteva hectare, reprezintă un ecosistem complex, de tip mozaical. Pe lângă pajiștea propriuzisă, în Petricani au mai supraviețuit și pini, plopi, frasini sau ulmi, dar și o zonă întinsă de stufăriș și numeroși arbuști. Pentru moment, vom vorbi doar despre pajiștea propriuzisă, formată din plante erbacee.

De cele mai multe ori, în mass-media apar articole despre nevoia plantării de arbori pentru a reduce efectele schimbărilor climatice. Nimic de spus, e foarte important să plantăm arbori. Doar că, indiferent de specia lor, arborii au nevoie de măcar 10 ani pentru a ajunge la dimensiuni respectabile, care le-ar permite să producă suficient oxigen și să rețină o cantitate semnificativă de particule poluante.

În schimb, pajiștile se dezvoltă mult mai repede, și pe termen scurt și mediu, produc mai mult oxigen și rețin mai mult dioxid de carbon decât arborii (cei tineri, cel puțin). E drept, cea mai mare parte a emisiilor este stocată în solul pajiștilor, și nu în plantele propriuzise. Așa se explică de ce prin ararea pajiștilor se poate elibera din sol mai mult dioxid de carbon decât produce utilajul folosit.

Mulțumită ciclului de viață mai rapid al plantelor erbacee, pajiștile pot reprezenta o soluție pe termen scurt mai eficientă decât plantarea arborilor. În plus, pe glob sunt tot mai multe regiuni secetoase sau cu soluri lipsite de fertilitate în care arborii supraviețuiesc cu greu. Și dacă o fac, se dezvoltă foarte încet. Mai puțin “pretențioase” decât pădurile, pajiștile pot crește calitatea vieții și în orașe, unde reduc fenomenul de “insulă de căldură”.

Având în componență numeroase flori (a nu se confunda cu gazonul, care e un fel de deșert verde), pajiștile oferă hrană și adăpost pentru sute de specii insecte. Cele mai multe sunt insecte polenizatoare, ale căror populații se află în declin din cauza folosirii excesive a insecticidelor și a distrugerii habitatelor de care au nevoie să supraviețuiască.

Invariabil, o extincție în masă a polenizatorilor va duce și la o criză alimentară, pentru că o bună parte a producției agricole se bazează pe polenizarea făcută de insecte. Așadar, o pajiște cum este cea de la Petricani este un veritabil refugiu pentru albine solitare, bondari fluturi și tot felul de gândăcei.

Credit foto: Vlad Cioflec.

Amenajarea zonei face parte din proiectul “Natura dintre blocuri”, finanțat de Platforma de mediu pentru București, program inițiat de Fundația Comunitară București și ING Bank România, prin runda sprijinită și de FAN Courier.