Prelungim sesiunea de înscrieri la Școala de Mediu pentru Jurnaliști până pe 27 septembrie
septembrie 20, 2022Cât de curată este, de fapt, energia hidro?
septembrie 26, 2022În orașul german Essen, din landul Renania de Nord-Westfalia, municipalitatea administrează un parc de la care avem multe de învățat. Se numește GrugaPark și de peste 20 de ani, aici se organizează cursuri de cunoaștere a naturii pentru copii. În plus, absolut toate atracțiile parcului sunt accesibile și persoanelor în scaun rulant.
Cel puțin la fel de interesant este și faptul că parcul a fost fondat în 1929, an în care orașul a participat la un concurs național de grădinărit și peisagistică. La început, parcul avea doar 70 de hectare dar în secolul care a urmat, autoritățile au extins succesiv GrupaPark. Acum, acesta cuprinde și o mină de cărbuni abandonată și ecologizată (intrată în 2001 în Patrimoniul UNESCO), dar și o sinagogă.
În acest fel, municipalitatea s-a asigurat că patrimoniul cultural este intregrat celui natural și în timp, pe lângă parcul de la care a pornit proiectul, au mai fost amenajate și o grădină botanică, o grădină zoologică și un centru de cercetare al albinelor. Toate acestea, inclusiv centrul de cercetare al albinelor, organizeză activități pentru publicul de toate vârstele.
……………………………………………..
Orașele în care avem inițiative de protecție până acum și zonele naturale vizate:
#Arad cu malurile Mureșului
#Brașov cu Parcul Natural Brassovia
#Cluj cu Parcul Est
#SatuMare cu malurile Someșului
#PiatraNeamț cu muntele Cozla
#Bistrița cu Bistrița Ardeleană, livada cu peri seculari de pe Dealul Cocoș și Pădurea Codrișor
#Iași cu Lacurile și Pădurea Ciric
#Oradea cu malurile Crișului Repede
#Timișoara cu Pădurea Verde, malurile Begăi și canalul Behela
#București, cu Pădurea Băneasa și zonele de pe râurile Dâmbovița și Colentina
–––––––
”Ariile naturale protejate urbane – Natura la ușa ta!”, este un proiect derulat de Asociația Parcul Natural Văcărești în parteneriat cu Asociația ”Societatea Organizată Sustenabil” S.O.S, Asociația Societatea Carpatină Ardeleană (EKE) Satu Mare, Fundația Centrul de Ecologie Montană, Asociația Funky Citizens, Asociația Excelsior, Fundația Ecotop, Asociația Walden, Asociația Bio-Team, Societatea Ornitologică Română – Filiala Iași și Asociația Ruralis, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund Romania, program finanțat de Islanda, Leichtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Pentru mai multe informații, accesați www.eeagrants.org.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!
#haide #ActiveCitizensFund #Romania #ActiveCitizens #EEAandNorwayGrants #NaturaLaUsaTa #ReteauaPentruNaturaUrbana