Lansăm un nou proiect: Cu habitatele curate!
martie 2, 2020Studenți de la Worcester Polytechnic Institute, Massachusetts în stagiu de practică în Parcul Natural Văcărești
martie 20, 2020Sâmbăta, 07 martie 2020, am dat startul campaniei OMV Petrom ”România plantează pentru mâine”. În Parcul Natural Văcărești a avut loc conferința de presă care a anunțat începutul campaniei, la care au participat celelalte 5 organizații non-guvernamentale care fac parte din program, reprezentanții conducerii companiei OMV Petrom și angajați ai acesteia, alături de reprezntanți ai instituțiilor de mediu din România.
Această plantare are rol educativ și experimental și ne ajută să identificăm cele mai adaptate specii la noile condiții climatice și să le integrăm în planul de management al parcului, pentru lucrările de reconstrucție ecologică și amenajare peisagistică din viitor.
Împreună cu 150 de voluntari am plantat primii arbori din cei 1,5 milioane, câți vor fi plantați în toată țara, în următorii trei ani în cea mai mare inițiativă privată de plantare din România. Am sădit puieți ai speciilor autohtone deja existente în parc: frasin, măr sălbatic, cireș sălbatic, tei.
Acțiunile de plantare și îngrijire a puieților din Parcul Natural Văcărești sunt realizate de Asociația Parcul Natural Văcărești și se desfășoară în cadrul campaniei ”România plantează pentru mâine”, o initiativa sustinuta de OMV Petrom. Alături de Asociația Parcul Natural Văcărești sunt parte din campanie și organizațiile: Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Padurea Copiilor, Plantăm fapte bune în România și Viitor Plus.
Mai multe detalii pe Tara lui Andrei #TaraluiAndrei #Romaniaplanteazapentrumaine #OMVPetrom