Vidrele din #București. Cu George Bouroș// Natura la ușa ta #podcast
aprilie 5, 2021Glovo demarează un parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești și își propune să aibă, și la nivel local, amprentă de carbon neutră
aprilie 26, 2021Comunicat de presă
22 aprilie 2021
Vizita Domnului Klaus Iohannis, Președintele României, în Parcul Natural Văcărești
Președintele României a celebrat Ziua Pământului printr-o vizită în Parcul Natural Văcărești, în care a declarat patronajul asupra parcului și și-a manifestat susținerea pentru inițiative de acest fel.
Dl. Klaus Iohannis a fost însoțit de Ministrul Mediului, Dl. Barna Tanczos, și de reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și ai Primăriei Capitalei iar membri ai Asociației Parcul Natural Văcărești și voluntari din cadrul grupului de Rangeri Urbani i-au fost ghizi.
Președintele a menționat că organizațiile non-guvernamentale au competența, dedicația și experiența necesare și a solicitat ministrului mediului identificarea unei soluții pentru implicarea ONG-urilor în administrarea ariilor naturale protejate.
Traseul ales a urmat Poteca biodiversității urbane, care traversează principalele tipuri de habitate ale parcului. Prima oprire a fost în pavilionul de observații ornitologice, unde membrii Asociației Parcul Natural Văcărești au vorbit despre nevoia unei administrații eficiente pentru parc și au prezentat inițiativa Asociației de constituire a rețelei naționale de arii naturale urbane, pornind de la modelul Parcului Natural Văcărești.
”Acest tip de parc sălbatic există deja de foarte mult timp în foarte multe orașe din lume. La noi încă este o zonă puțin explorată și de aceea mă bucur că exemplul PNV merge mai departe, știu că există un interes în mai multe municipii de a înființa astfel de parcuri în zone care se pretează în oraș sau în imediata apropiere a orașului pentru a sublinia importanța unui astfel de parc, a acestui parc și a conceptului, voi acorda protecția mea și înaltul patronaj acestui parc. Sper ca exemplul să fie unul pozitiv și să avem din ce în ce mai multe zone verzi și de acest tip, zone cvasi-sălbatice, ele sunt vitale pentru o comunitate echilibrată.”
Klaus Iohannis
Vizita a continuat până la foișorul de observare a vieții acvatice, unde președintele a făcut cunoștință cu voluntari ai parcului, cărora le-a mulțumit pentru dedicație și implicare.
Ariile naturale urbane sunt parte dintr-un model funcțional de dezvoltare a orașelor, care pune pe primul loc bunăstarea oamenilor. Regimul acestor arii este în curs de reglementare prin proiectul de lege existent, care a trecut de Senat și se află în prezent în Camera Deputaților. Este un proiect legislativ inovator la nivel european, care vine în întâmpinarea responsabilităților asumate de România prin Pactul Ecologic European și prin Strategia Europeană de Biodiversitate și care vine răspunde nevoii de reziliență a orașelor în fața schimbărilor climatice. Programul actual de guvernare integrează obiectivul înființării rețelei naționale de arii naturale urbane, care este asumat și în PNRR, în Pilonul I dedicat tranziției verzi, cu un buget inițial total de 1500 mil. euro.
În crearea rețelei de arii naturale urbane au roluri importante: societatea civilă, prin desemnarea de arii naturale, documentare, evaluare, cartografiere și punerea lor pe agenda autorităților locale; cetățenii, prin familiarizarea cu ariile naturale din orașe și prin forța pe care o au de a influența decizia la nivel de autoritate; autoritățile publice, prin susținerea inițiativelor și adoptarea ariilor naturale propuse de cetățeni în planurile de urbanism; jurnaliștii, prin răspândirea informațiilor actualizate legate de existența și funcționarea ariilor naturale urbane.
Vizita Președintelui României în Parcul Natural Văcărești, de Ziua Pământului, este un semnal de recunoaștere a nevoii de protejare a naturii urbane și de garantare a dreptului cetățenilor la un mediu sănătos și echilibrat.
Pentru mai multe informații: Nicoleta Marin, Asociația Parcul Natural Văcărești – coordonator de proiect, 0727 748 353, nicoleta@parcnaturalvacaresti.ro
Mai multe informații despre proiectul Rețelei naționale a ariilor naturale urbane deja inițiat de către Asociația PArcul Natural Văcărești: https://parcnaturalvacaresti.ro/lansarea-proiectului-reteaua-nationala-a-ariilor-naturale-urbane/