Bistrița, al doilea an consecutiv în finala “Green Leaf” // Discuție cu Liliana Coceșiu, director Integrare Europeană, Primăria Bistrița
noiembrie 22, 2022Dormitorul biodiversității urbane
noiembrie 28, 2022În ultimele zile calde ale anului, am făcut o plimbare pe malurile Dâmboviței și am ajuns până la Glina, imediat după șoseaua de Centură a Capitalei. La doar câțiva kilometri de Parcul Natural Văcărești, am descoperit un veritabil rezervor de biodiversitate!
Deși Dâmbovița este la fel de betonată ca în centrul Bucureștiului, în timp, pe dig și pe fundul apei s-au depus aluviuni. Treptat, malurile s-au acoperit de vegetație și un coridor gros de stuf căptușește digul. Din loc în loc au crescut nuci, sălcii sau tufe de măceș.
În 2 ore am observat 43 de lebede, zeci de rațe, lișite, cormorani dar și câțiva corcodei și fazani. Pe de altă parte, mai știu și alții de acest loc, și dovadă o fac tuburile de cartușe pe care le-am găsit.
Vremea deosebit de caldă a făcut ca țestoasele (Trachemys scripta) să fie încă active și am dat și peste un șarpe de apă de aproape un metru, care se încălzea la soare. Șerpii de apă pot ajunge la astfel de dimensiuni dacă au suficientă hrană, liniște și siguranță.
Aproape sigur, o parte dintre speciile întâlnite aici „fac naveta” până în Văcărești. Dâmbovița și vegetația de pe maluri formează un coridor verde-albastru, permițând deplasarea animalelor între locurile de hrănire, odihnă sau înmulțire apărute de-a lungul râului. Rețelele verzi-albastre din avalul Dâmboviței sunt esențiale pentru a ține în funcțiune Parcul Natural Văcărești dar și celelalte zone verzi riverane. Este esențial să cunoaștem și să conservăm aceste hot-spot-uri, prin aplicarea de minime măsuri de protecție și integrarea lor treptată în strategiile de dezvoltare ale orașului.
………………………………………….
Proiectul “Parcul Natural Văcărești – Fabrica de Viață a Orașului” este derulat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații, accesați www.eeagrants.org.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!
#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants #BiodiversitateUrbana #ParculNaturalVacaresti #FabricaDeViataAOrasului