Carta Coaliției pentru Natură Urbană
februarie 22, 2022Cum ar fi ca medicul de familie să vă prescrie o cură de natură?
martie 16, 2022
#jurnalderețea
Luna ianuarie s-a încheiat pentru noi cu o vizită la partenerii din cele două orașe din regiunea Moldovei. Am explorat la pas Muntele Cozla și Pădurea Ciric, ne-am cunoscut mai bine cu partenerii care se ocupă de proces la nivelul orașelor lor și am fost la întâlniri cu echipele primăriilor celor două orașe.
Să vă povestim cum a decurs.
La Piatra Neamț
Ne-am petrecut 4 ore în natura din sufletul orașului.
Am urcat cu gondola care pornește din oraș și am ajuns, în câțiva pași extra, în zona de creastă a muntelui. Am traversat situl fosilifer, călcând pe marnele (roci sedimentare) formate în milioane de ani; am traversat pădurea întinsă de fag, am urmărit urmele de pe zăpadă ale vulpilor, căprioarelor și iepurilor, care parcă duceau spre nicăieri; am ”fugărit” păsările cu privirea și auzul și ne-am întors înapoi în oraș pe jos, pe traseul care șerpuiește muntele, printre pini bătrâni și colorați, pe-apus.
Ne-au ținut un tur ghidat 2 dintre membri asociației Walden (reprezentanții Rețelei din Piatra Neamț), Irina și Daniel Drelciuc, doi dintre oamenii care și-au propus să ofere statut de arie naturală urbană zonei și să o promoveze publicului. Alături de ei sunt și Dorin Bofan și George Bouroș, dar și alți iubitori de natură.
Și să vă mai spunem un lucru deosebit despre Cozla:
Substratul muntelui este format dintr-o rocă (fotografia din mijloc, de sus) compusă în miliarde de ani din mâl, de pe vremea când aici era fundul Mării Paratethys. Specificul acestui tip de rocă a favorizat procesul de fosilizare a speciilor acvatice de mult dispărute. În situl fosilifer Cozla au fost descoperite în ultimii 45 de ani 29 de specii fosile, noi pentru fauna Terrei.
Cu muntele Cozla la Primăria din Piatra Neamț.
Ca oamenii să se poată bucura de experiența naturii în oraș într-un mod cât mai facil, sigur, interactiv și educativ, sprijinul autorităților publice locale este #esențial.
Alături de Irina Drelciuc de la asociația Walden am mers la o întâlnire cu echipa administrativă de la Primăria Municipiului Piatra Neamț. Am primit acolo deschidere și sprijin și tare ne-am bucurat să auzim de la domnul viceprimar, Marius Irimia, niște idei care coincid cu perspectiva de accesibilizare a naturii pentru categorii diverse de public în mod non-intruziv, idei de amenajare pentru un viitor centru de vizitare al ariei naturale urbane și de valorificare pe cât posibil în utilitatea vizitatorilor și a comunității, a infrastructurii deja existente.
Le mulțumim pentru susținere pe care ne-au arătat-o în această etapă inițială a demersului de declarare a muntelui Cozla arie naturală urbană: Marius Irimia, Viceprimar al Primăriei Municipiul Piatra Neamț; Vlad Moscalu, Administratorul public al orașului; echipei Primăriei, reprezentanților Romsilva la nivel local și reprezentanților administrației publice din comuna Alexandru Cel Bun.
La Iași ne-am bucurat de natura urbană alături de Lucian-Fasolă Mătăsaru, inițiator, și Alexandrina, reprezentata echipei Civica, care și-a asumat sprijin în inițiativă pe partea de advocacy și relație Primăria Municipiului Iași.
La 20 de minute de mers pe jos din centrul Iașiului dai de lacurile și pădurea Ciric; viitorul parc natural urban, așa cum ne place nouă să îi spunem deja.
Am străbătut pădurea de la un cap la altul, ghidați de Lucian, inițiator al proiectului și specialist în păsări. Am văzut și auzit: țiclean, ciocănitoare, pițigoi mare, pițigoi albastru, pițigoi mare și pițigoi codat; mugurar și scatiu.
E dificil să vezi mamiferele în sălbăticie, însă Lucian ne-a asigurat că, din câte i s-au confirmat în experiențele sale de teren, pădurea este locuită și tranzitată de vulpi, căprioare, veverițe, bursuci, lilieci și mamifere mici: chițcan pitic și șoarece de pădure.
Zona Ciric era, pe vremea comunismului, locul favorit pentru plajă al ieșenilor. Astăzi, malurile lacurilor sunt împădurite cu arbori de peste 50 de ani și începe să fie tot mai tranzitată de alergători, birdwatcheri și fotografi de natură, părinți cu copii și oameni care se plimbă cu câinii lor.
Am avut alături de noi și echipa TVR pentru un reportaj despre inițiativă și potențialul zonei pentru comunitate.
Cu lacurile și pădurea Ciric la Primăria Iași
Vizita noastră s-a încheiat cu o primă reușită considerabilă.
Discuția pe care am purtat-o săptămâna trecută cu Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, și cu Daniel Juravle, viceprimarul, s-au finalizat cu concluzia integrării unui buget de 100.000 Euro pentru un concurs de soluții de amenajare a viitoarei arii naturale urbane în bugetul local al municipiului Iași pe 2022.
Inițiativa se bucură de sprijinul viceprimarului Daniel Juravle.
De asemenea, ne-am bucurat să aflăm de existența unor planuri din cadrul Primăriei, complementare propunerii noastre de înființare de arie naturală urbană, respectiv amenajarea unei zone pentru tabere de copii în zona pădurii.
Pentru a ne asigura că relația cu instituția decurge lin, din echipa Primăriei a fost desemnat un reprezentant cu care colegii noștri să țină legătura pe parcursul procesului.
Noi, cei din fotografie suntem la sediul Civica, în ziua în care am mers în explorare în Ciric: Florin Stoican (APNV), Cosmin Pojoranu (Funky Citizens), Nicoleta Marin (APNV), Alexandrina Dinga (CIVICA) și Gabriela Poiană (APNV).
Proiectul ”Rețeaua Națională a Ariilor Naturale Urbane – Natura la ușa ta”, este derulat de Asociația Parcul Natural Văcărești în parteneriat cu Asociația Societatea Organizată Sustenabil S.O.S, Asociația Societatea Carpatină Ardeleană (EKE) Satu Mare, Fundația Centrul de Ecologie Montană și Asociația Funky Citizens, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde!
Găsești aici informații suplimentare despre proiect și ne poți scrie oricând la contact@parcnaturalvacaresti.ro.