Parteneri ai Ministerului pentru administrarea Parcului
februarie 3, 2020Lansăm un nou proiect: Cu habitatele curate!
martie 2, 2020Foto: Ilie David
24 februarie 2020 – orele 16.30 – 20.00 a avut loc un incendiu de vegetație care s-a întins pe o suprafață de peste 50 de ha. Au fost sesizate organele de anchetă care au dispus inceperea urmării penale în rem pentru distrugere prin incediere. Biologii Asociației Parcul Natural Văcărești sunt în teren pentru evaluarea impactului asupra habitatelor.
Au ars întinderi mari de stuf, arbuști și vegetație uscată. Au fost afectati peste o sută de arbori. Din fericire, incendiul s-a produs în afara perioadei de migrație și cuibărire a păsărilor și pe timpul hibernării animalelor sedentare, astfel că impactul asupra faunei parcului este minim. Infrastructura de vizitare a parcului a fost afectată parțial însă elementele principale: foișoarele de observare, nu au fost afectate semnificativ de incendiu. Nu sunt victime umane.
Foto: Florin Stoican
Astfel de evenimente au loc frecvent în parc iar principalul motiv este lipsa pazei și supravegherii 24 din 24. Pe lângă incendii, parcul se confruntă zilnic cu vandalisme care vizează infrastructura de vizitare și potecile. Asociația Parcul Natural Văcărești a solicitat în repetate rânduri autorităților statului introducerea unui sistem de pază care să poată preîntâmpina astfel de evenimente și reia această solicitare. Din poziția de partener al administrației, instituită prin protocolul semnat în data de 03.02.2020, asociația este dispusă să contribuie prin personal angajat, volunari și informații relevante pentru prevenire și control.
APNV a fost administratorul PNV din mai 2017 (de la semnarea contractului de administrare) până în 2018 când ONG-urile au fost excluse din lista entităților care puteau administra ariile naturale protejate prin modificarea OUG 57/2007. Din iulie 2018 până în februarie 2020, Asociația și-a desfășurat în continuare activitatea de supraveghere și administrare a parcului în mod voluntar.
Dorim să mulțumim pe această cale organelor de intervenție ISU, ADP Sector 4, voluntarilor și tuturor prietenilor care ne-au scris și ne-au fost alături în stingerea incendiului!
Foto: Gabriela Poiană
Dacă doriți să sprijiniți activitățile Asociației Parcul Natural Văcărești, o puteți face alăturându-vă echipei de voluntari: https://parcnaturalvacaresti.ro/fii-ranger-urban
și prin donații în contul asociației: https://parcnaturalvacaresti.ro/implica-te.
Vă așteptăm sâmbăta aceasta la o acțiune de curățare, recondiționare a infrastructurii și estimarea numărului și gradului de afectare al arborilor. Vom posta în curând evenimentul pe pagina de facebook.
Pentru mai multe informații:
Gabriela Poiană 0762215831 gabriela@parcnaturalvacaresti.ro
Florin Stoican 0723071648 florinstoican@yahoo.com