iunie 20, 2023

ANALIZĂ APNV ȘI FUNKY CITIZENS: FINANȚAREA PROTECȚIEI MEDIULUI ÎN BUCUREȘTI

Analiza urmărește bugetele și execuțiile bugetare ale Primăriei Generale a Municipiului București și ale celor 6 primării de sectoare și are în vedere perioada 2019-2022 și primul trimestru al anului 2023. Principalul punct de interes din analiza bugetară este reprezentat de domeniul „protecția mediului”, inclus în bugetele tuturor celor șapte primării.
mai 10, 2023

A fost aprobat regulamentul Parcului Natural Văcărești!

Documentul, deosebit de important pentru administrarea parcului, a fost aprobat recent de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Instituția care îl va pune în aplicare este Administrația Parcul Natural Văcărești, aflată în subordinea Primăriei Generale a Capitalei.
aprilie 28, 2023

Andrei Ciurcanu este câștigătorul bursei acordate de Asociația Parcul Natural Văcărești!

Așteptăm cu nerăbdare o nouă investigație, marca Andrei Ciurcanu, despre felul în care România își respectă obligația de a proteja natura. Mai precis, despre îndeplinirea țintelor de a ajunge până în 2030 la 30% din teritoriu protejat în arii naturale protejate și la 10% din teritoriu strict protejat.
martie 29, 2023

Racii invazivi nord-americani din apele României / Discuție cu Andrei Acs, specialist arii protejate

E vorba despre racul dungat și racul marmorat, specii care au ajuns în Europa în perioade și moduri diferite. Primul a fost adus în Polonia, în urmă cu aproape un secol, unde a fost cultivat pentru consumul uman. De acolo, racul dungat s-a răspândit necontrolat în mai toate râurile Europei de Vest. Pe Dunăre, specia își extinde arealul spre aval cu aproximativ 14 kilometri pe an. În prezent, ar fi ajuns până la jumătatea cursului românesc al Dunării.
martie 28, 2023

Dropiile nu au dispărut niciodată din toată România // Discuție cu Nagy Attila, de la Grupul Milvus

Prin muzeele unde mai vezi exemplare împăiate de dropie, cel mai adesea, în dreptul lor scrie “specie dispărută din România”. Lucrurile nu stau chiar așa, după cum am aflat în ultimul episode al podcastului “Natura la Ușa Ta”. Conform biologilor de la Milvus Group, o mică populație de dropii (câteva zeci de exemplare) a supraviețuit în Câmpia de Vest, în preajma orașului Salonta. Desigur, granițele sunt un concept uman, și dropiile monitorizate în ultimii 15 ani de ornitologul Nagy Attila trec frecvent în Ungaria. Culmea, păsările sunt menționate și în anii ’80 și ’90, în documentele asociațiilor de vănători din zonă.
martie 28, 2023

Care e legătura dintre ape curate și un pește care își depune icrele în scoici?

Boarța (Rhodeus amarus), căci despre ea este vorba, nu e mai mare decât un deget. Trăiește în majoritatea râurilor României, în zonele de câmpie și de deal. Conform unei monitorizări făcute de cei de la Asociația Grupul Milvus, boarța este a patra cea mai abundentă specie piscicolă în râurile din Ardeal. Probabil, situația nu e mult diferită nici în celelalte zone ale țării.
martie 28, 2023

Rapanele: specie invazivă sau resursă a Mării Negre? // Discuție cu biologul Răzvan Popescu-Mirceni

Pe scurt, rapanele sunt o specie de melci marini și în sectorul românesc al Mării Negre, reprezintă cam 70 la sută din captura comercială. În plus, rapanele sunt un tip de fructe de mare și la o cautare rapidă pe Google, nu le-am găsit la mai puțin de 100 de lei kilogramul.