#seceta – Parcul Natural Vacaresti
iulie 26, 2022

Ce facem cu stuful crescut în exces?

Conform unui studiu din 2020, doar puțin peste 19 hectare din suprafața Parcului era acoperită de apă. Ca termen de comparație, în același studiu se menționa că suprafața acoperită cu stuf era de aproape 69 de hectare. Iar dacă diferența dintre zonele cu apă și stuf vi se pare mult prea mare, trebuie să știți că în urmă cu câțiva ani, o bună parte a zonelor cu stuf erau, de fapt, luciu de apă. Oricât de ciudat ar suna, anii secetoși au favorizat extinderea stufului care sufocă puțin câte puțin ochiurile de apă și așa tot mai mici.