septembrie 26, 2022

Cât de curată este, de fapt, energia hidro?

În România se discută tot mai mult despre importanța energiei hidro. Până la urmă, România are printre cele mai bogate rețele hidrografice din Europa și, în plus, PRODUCȚIA energiei în hidrocentrale este curată. Nu se ard gaze sau cărbuni și nici nu există riscul scurgerii unor materiale radioactive, așa cum se poate întamplă în cazul centralelor nucleare. Până aici, toate bune. Doar că biologi, hidrologi sau botaniști avertizează că AMENAJAREA hidrocentralelor poate avea efecte grave asupra biodiversității. Printre ei se numără și biologul Nagy Andras Attila, de la Asociația Grupul Milvus.
septembrie 22, 2022

Inspirație pentru administrație: GrugaPark din Essen

În orașul german Essen, din landul Renania de Nord-Westfalia, municipalitatea administrează un parc de la care avem multe de învățat. Se numește GrugaPark și de peste 20 de ani, aici se organizează cursuri de cunoaștere a naturii pentru copii.
septembrie 20, 2022

Prelungim sesiunea de înscrieri la Școala de Mediu pentru Jurnaliști până pe 27 septembrie

Între 6 și 9 octombrie, în comuna Costești, din județul Vâlcea, organizăm a doua ediție a Școlii de Mediu pentru Jurnaliști – o sesiune de învățare interactivă în care aducem laolaltă 20 de jurnaliști din țară dornici să își extindă orizonturile de cunoaștere și înțelegere într-ale mediului, alături de jurnaliști cu rezultate remarcabile și de specialiști din domeniul protecției mediului. 
septembrie 5, 2022

Au început înscrierile la a doua ediție a școlii de mediu pentru jurnaliști!

Între 6 și 9 octombrie, în comuna Costești, din județul Vâlcea, organizăm a doua ediție a Școlii de Mediu pentru Jurnaliști – o sesiune de învățare interactivă în care aducem laolaltă 20 de jurnaliști din țară dornici să își extindă orizonturile de cunoaștere și înțelegere într-ale mediului, alături de jurnaliști cu rezultate remarcabile și de specialiști din domeniul protecției mediului. 
august 29, 2022

Tot ce nu știai despre corcodușii din Parcul Natural Văcărești

În interiorul Parcului Natural Văcărești sunt aproape 5.000 de arbori și, deloc întâmplător, cam un sfert sunt sălcii albe, mari iubitoare de apă. Împreună cu ceilalți arbori, captează și reintroduc în sol peste 39 de mii de tone de precipitații. Ca termen de comparație, cu toată această apa s-ar putea umple aproape 16 bazine olimpice de îno
august 24, 2022

Inspirație pentru administrație: soluții pentru reducerea poluării în Bogota

În ultimii ani s-au amenajat și zeci de kilometri de piste pentru biciclete, dar o altă parte a strategiei de reducere a poluari constă în amenajarea de spații și coridoare verzi. Până în 2030, Primăria vrea să termine un coridor verde, lung de 57 km, pentru a proteja biodiversitatea pădurilor de pe dealurile de la est de oraș.