mai 23, 2022
Deși pare o soluție miraculoasă pentru combaterea secetei, producerea artificială a ploilor pe suprafețe mari și pe perioade lungi de timp le ridică multe semne de întrebare oamenilor de știință. În primul rând, pentru că ploaia nu poate fi produsă din “nimic”. Așa că prima condiție pentru producerea ploii artificiale este existența unor nori de dimensiuni apreciabile. Dacă cerul e senin sau brăzdat de vreun norișor plăpând și răsfirat, metoda pur și simplu nu poate fi aplicată.