#haide – Pagina 2 – Parcul Natural Vacaresti
noiembrie 28, 2022

Dormitorul biodiversității urbane

Speciile pe care le poți vedea în lunile reci în Văcărești sunt mai puține la număr. Dar o bună parte sunt tot aici, hibernând în scorburi, în pământ ori sub frunze. Prin faptul că este loc de hibernare pentru zeci de specii din oraș, Văcăreștiul asigură un serviciu ecosistemic de suport.
noiembrie 22, 2022

Un nou rezervor de biodiversitate al Bucureștiului

Deși Dâmbovița e la fel de betonată ca în centrul Bucureștiului, la câțiva kilometri de Parcul Natural Văcărești, pe dig și pe fundul apei s-au depus aluviuni. Treptat, malurile s-au acoperit de vegetație și un coridor gros de stuf căptușește digul. Din loc în loc au crescut nuci, sălcii sau tufe de măceș. În 2 ore am observat 43 de lebede, zeci de rațe, lișite, cormorani dar și câțiva corcodei și fazani.
octombrie 31, 2022

Luna nucilor în Parcul Natural Văcărești

Mari iubitoare de nuci, ciorile au găsit o soluție inteligentă de a le sparge mai ușor, dându-le drumul de la înâlțime. Desigur, nu toate s-au spart și nu toate au fost mâncate de ciori și, treptat, din acestea au crescut arbori care au mai mult de 15 de metri înălțime.
octombrie 20, 2022

Încă o toamnă în Parcul Natural Văcărești

Dincolo de explicațiile tehnice, căderea frunzelor este un veritabil spectacol pentru vizitatorii Parcului Natural Văcărești. Așadar, ar putea fi catalogat ca un serviciu ecosistemic cultural. Însă faptul că asigura fertilitatea solului și supraviețuirea mai multor specii pe timpul iernii este, de fapt, un serviciu ecosistemic de suport.
octombrie 14, 2022

Inspirație pentru administrație: pădurile din jurul orașului Oslo

Zonele deluroase și împădurite ce înconjoară orașul Oslo poartă numele de „Marka”. Acestea includ arii ce aparțin Primăriei Oslo dar și altor administrații din regiune, existând un consens politic încă din 1934 pentru păstrarea zonei așa cum a lăsat-o natura.
octombrie 4, 2022

23% dintre locuitorii orașelor nu sunt dispuși să folosească transportul în comun (indiferent de condiții), dar 90% vor reducerea poluării din orașe 

În cadrul proiectului “Parcul Natural Văcărești – Fabrica de Viață a Orașului”, am vrut să îi cunoaștem pe cei căroră ne adresăm și am inițiat o cercetare sociologică pe teme de mediu. Cu totul, au fost completate 1017 chestionare online, respectând un eșantion reprezentativ pentru mediul urban din România, cu vârsta cuprinsă între 18 - 65 de ani.
septembrie 28, 2022

Fabrica de viață a orașului: Invitație la alergare.

Potecile Parcului Natural Văcărești pur și simplu te cheamă la sport. Și sunt puține locuri în București în care poți face asta în timp ce uiți că ești în… București. Vă sugerăm să nu alergați cu căștile la urechi, pentru că pierdeți "simfonia" vântului prin stuf și concertele pițigoilor, mierlelor sau măcălendrilor.
septembrie 22, 2022

Inspirație pentru administrație: GrugaPark din Essen

În orașul german Essen, din landul Renania de Nord-Westfalia, municipalitatea administrează un parc de la care avem multe de învățat. Se numește GrugaPark și de peste 20 de ani, aici se organizează cursuri de cunoaștere a naturii pentru copii.
septembrie 20, 2022

Prelungim sesiunea de înscrieri la Școala de Mediu pentru Jurnaliști până pe 27 septembrie

Între 6 și 9 octombrie, în comuna Costești, din județul Vâlcea, organizăm a doua ediție a Școlii de Mediu pentru Jurnaliști – o sesiune de învățare interactivă în care aducem laolaltă 20 de jurnaliști din țară dornici să își extindă orizonturile de cunoaștere și înțelegere într-ale mediului, alături de jurnaliști cu rezultate remarcabile și de specialiști din domeniul protecției mediului.