Noutăți

Ultimele știri și articole din media

Ne dăm cu bicicletele în Văcărești!

Publicat la data de: 18 Oct 2017

Asociația Parcul Natural Văcărești (APNV) și Bikexpert Racing Team organizează pe 4 Noiembrie un concurs de mountain bike în Parcul Natural Văcărești. Competiția se adresează atât copiilor cât și adulților și presupune parcurgerea unui traseu care cuprinde porțiuni de asfalt dar mai ales zone off road desemnate pe digul care imprejmuiește parcul și pe poteca principală a acestuia.

 

În vizită în Norvegia

Publicat la data de: 28 Sep 2017

Reprezentanți ai Asociației Parcul Natural Văcărești (APNV) și ai Facultății de Biologie, Universitatea București, au participat în perioada 24-27/09/2017 la un schimb de experiență în Oslo, Norvegia. În cadrul deplasării au fost vizitate mai multe obiective naturale și au fost stabilite contacte de colaborare cu institute de cercetare specializate în biodiversitate, managementul ariilor naturale protejate și servicii ecosistemice.

Poteca biodiversității urbane

Publicat la data de: 14 Sep 2017 Poteca biodiversității urbane

Asociația Parcul Natural Văcărești a deschis prima potecă de vizitare în Parcul Natural Văcărești.  Accesul este liber și se poate face atât individual cât și în cadrul grupurilor organizate de membrii asociației. Proiectul este realizat cu sprijinul La Fântâna și al Fundației Comunitare București, prin programul Mobilizăm Excelența.

Biciclești în Văcărești

Publicat la data de: 29 Aug 2017 Biciclești în Văcărești

Asociația Parcul Natural Văcărești, alături de BikeXpert Racing Team, cu sprijinul Kaufland România, au amenajat un traseu de cicloturism si drumeție pe o distanță de 8 km, în Parcul Natural Văcărești.

Un premiu care ne obligă

Publicat la data de: 13 Jun 2017

 Dl. Cristian Lascu, Președintele de onoare al APNV, mulțumind juriului și participanților.

Campania pentru înființarea primului parc natural urban din Romania a primit premiul I în cadrul celei de-a 15 – a ediții a Galei Societății Civile, desfasurate luni, 12 iunie, la Teatrul Național din Capitală. Ne bucuram și suntem mândri de acest minunat moment, al inființării parcului și al entuziasmului construcției unui proiect deosebit de util pentru București și pentru România. Le mulțumim juriului și organizatorilor Galei!Acest premiu, precum și perspectiva proiectului, ne obligă să creștem nivel de performanță și de responsabilitate. Echipa Asociației Parcul Natural Văcărești a preluat de curând administrarea parcului și depune eforturile necesare pentru asigurarea măsurilor de proțectie și conservare, educație și vizitare a zonei. În aceast...

Surpriza din stuf – brotăcelul răsăritean (Hyla orientalis)

Publicat la data de: 10 May 2017 Surpriza din stuf – brotăcelul răsăritean (Hyla orientalis)

Pe 24 aprilie în timpul unei acțiuni de monitorizare a păsărilor, colegul nostru Vlad Cioflec a auzit în depărtare cântecul unor broaște pe care le-a determinat ca brotăcei răsăriteni. A înregistrat rapid cu telefonul sunetele pierdute în corul de lăcari și grelușei pentru a avea prima dovadă a existenței speciei în Parcul Natural Văcărești. De atunci, a mers zilnic prin stuf pentru a caută broscuțele, care sunt adevărate maestre ale camuflajului. Un fel de găsirea acului în carul cu fân. Dar iată că pe 8 mai a reușit în sfârșit fotografierea ei.

Brotăcelul răsăritean (Hyla orinetalis) are un aspect inconfundabil datorită culorii verzi și degetelor terminate în discuri ce îi permit să adere la suprafețe verticale.

Adulții nu depășesc 5 cm iar masculii posedă un singur sac vocal...

Un oaspete de zile mari

Publicat la data de: 11 Apr 2017 Un oaspete de zile mari

Joi, 30 martie, pe la amiază, după ce impresionantul dispozitiv de securitate a fost pe poziţii, His Royal Highness a venit la Observatorul Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti. A fost întâmpinat de Doamna Adriana Brummell, soţia ambasadorului Marii Britanii şi de Dan Bărbulescu, director executiv al APNV, apoi de ceilalţi membri fondatori ai asociaţiei. Pe terasa Observatorului, oaspetele a aflat despre istoricul zonei. 

Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti a devenit oficial administratorul primului parc natural urban din România

Publicat la data de: 11 Apr 2017 Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti a devenit oficial administratorul primului parc natural urban din România

Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti (APNV) și Ministerul Mediului au semnat contractul de administrare pentru Parcul Natural Văcăreşti, arie naturală protejată situată în sud-estul Bucureştiului.

Semnarea contractului înseamnă că autoritatea centrală în domeniul protecţiei mediului a considerat că APNV îndeplineşte condiţiile ştiinţifice, tehnice şi financiare pentru administrarea parcului. APNVa fost singura care a propus o ofertă de administrare pentru Parcul Natural Văcăreşti în cadrul sesiunii de încredinţare în administrare a ariilor naturale protejate, organizată în decembrie 2016.

Specie nouă în Parcul Natural Văcărești

Publicat la data de: 07 Apr 2017 Specie nouă în Parcul Natural Văcărești

Deși cercetările herpetologice în Lacul Văcărești au debutat în anul 2006, iată că surprizele nu încetează să apară.

Admirând fotografiile cu faună ale colegului meu Helmut Ignat am fost plăcut impresionat de un cadru cu un șarpe pe apă.

Am cerut detalii și am rămas șocat să aflu că imaginea a fost realizată chiar în Văcărești.