Este a patra toamnă în care cerem autorităților introducerea regimului de protecție a naturii. Astfel, zona poate fi mai ușor supravegheată, pot fi demarate acțiuni de pază și protecție, pot fi implementate acțiuni impotriva incendiilor. Apelurile noastre se lovesc de proceduri greoaie dar și de teamă, indiferentă, interese obscure, rea-voință. Acestea sunt ingredientele dezastrului.
Nu renunțăm! La Ministerul Mediului se află dosarul complet al ariei naturale Parcul Natural Văcărești. Potrivit legii, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate institui în orice moment protecția oficială a speciilor și habitatelor.
Noi, Asociația Parcul Natural Văcărești, alături de sutele de mii suporteri si prieteni ai acestui proiect, facem apel către autoritățile centrale de protecție a mediului pentru introducerea de urgență a regimului de protecție a naturii la Văcărești. Amânarea acestui fapt poate avea consecințe deosebit de negative asupra zonei naturale si asupra cartierelor învecinate.
Totodată, ne declarăm disponibilitatea de a sprijini acest demers folosindu-ne toată experiența și resursele noastre și ale partenerilor noștri.